Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Ilie Năstase, Ovidiu Lipan au primit pașapoarte diplomatice

Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Ilie Năstase, Ovidiu Lipan au primit pașapoarte diplomatice
Publicat: 06/03/2014, 15:00
Actualizat: 12/02/2019, 06:03

Evenimentul a avut loc în cadrul programului „România promovată de valori”, inițiat de fostul ministru delegat pentru Turism Maria Grapini.

„Am reprezentat România într-un fel neoficial, pentru că nu am avut această responsabilitate oficială, prin ceea ce am făcut în cariera noastră și după ce am terminat această carieră a fost să reprezentăm România și ceea ce înseamnă România pentru noi, pentru că noi aici ne-am creat. Noi am devenit ceea ce am devenit pentru faptul că ne-am născut aici, am avut ajutor și sprijin și este frumos că este recunoscută această valoare, care este o diversitate acum. Nu este vorba numai despre sportivi, este vorba despre oameni care au valoare în artă, în cinematografie, și este un început frumos”, a spus Nadia Comăneci la finalul ceremoniei.

Ilie Năstase a spus că și până acum toți au reprezentat România.

„Noi, toți, ne identificăm cu țara aceasta, într-un fel. Toți ne-am născut aici, vrem să facem bine și e un lucru frumos că s-au gândit acum și la noi. Noi și până acum am reprezentat România”, a spus Năstase.

Întrebat ce înseamnă pașaportul diplomatic pentru el, Helmuth Duckadam a răspuns: „În primul rând, o mândrie. Faptul că posezi un pașaport diplomatic cred eu că este un lucru extraordinar și mă bucur foarte mult. Nu știu dacă voi apela vreodată neapărat la acest pașaport. Faptul că l-am primit alături de mari personalități din România mă face foarte mândru”.

Proiectul „România Promovată prin Valori” a fost demarat la inițiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. El a fost lansat prin evenimentul „Ambasadori ai Turismului Românesc”, organizat la 19 august 2013. Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care își propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...